VREMEA – VREMEA ÎN BUCUREȘTI. Vremea va fi frumoasă în majoritatea regiunilor țării, iar ploi slabe sunt posibile în regiunile nordice, nord-estice și în zona Carpaților Orientali. În București temperatura va crește, iar vântul va sufla slab, potrivit ANM.
VREMEA ÎN ȚARĂ (miercuri): Vremea va fi în general frumoasă în mare parte din țară și se va încălzi, mai ales în sud și sud-est. Cerul va avea unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice și în zona Carpaților Orientali, unde pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. În celelate zone cerul va fi variabil sau senin, iar probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în nordul Moldovei și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade Celsius pe litoral și 27 de grade în sud, iar cele minime se vor situa, în general, între 5 și 13 grade.
VREMEA ÎN ȚARĂ (joi): Vremea se va menține în general frumoasă și caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare în regiunile nordice și nord-estice, unde ziua cu totul izolat și vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în deltă și 28 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 3 și 15 grade.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Vremea va fi frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade, iar cea minimă va fi de 8-10 grade.